ne vom cânta spaimele
venele sparte de gloanțe curg epuizate
din toată copilăria noastră
spre frigul abandonat în mintea ta desenată
ca o după-amiază de sâmbătă seara

când nu ne mai acoperă pământul din gura șarpelui
când iarna este mai aproape ca niciodată
să se prăbușească în locul picioarelor
abia atunci vei înțelege
unde se termină umblatul
prin trupul meu

numai gloanțele vor continua să îți plângă în piept